Cum sunt facuti pantofiorii nostri?

Dodo Shoes sunt creați cu drag din materiale naturale, prietenoase cu pielea celor mici. Pielea folosită este de calitate superioară, fiind importată din Italia, produsa conform standardelor Uniunii Europene. Principiul numărul unu după care ne ghidăm este acela de a asigura o încălțăminte sănătoasă pentru copii, asta însemnând să lăsăm piciorul să se dezvolte frumos și natural. Având în considerare acest aspect, am decis ca pantofiorii noștri să nu aibă căptușeală sau întărituri, care ar interveni în creșterea părții osoase. Talpa este făcută din cauciuc natural de 3 mm, fiind extrem de flexibilă și antiderapantă.

Știm că toți părinții sunt preocupați, la fel ca și noi, de a face alegeri sănătoase pentru copiii lor. Am ales ca branțurile pe care le folosim să fie făcute din piele tăbăcită vegetal, astfel încât pantofiorii să poată fi purtați lejer pe piciorul gol, fără riscul de a transfera substanțe chimice în pielea copilului.

Forma pantofilor este anatomică, lăsând suficient spațiu pentru degetele mici ale copiilor. Astfel, se poat dezvolta natural sistemul osos, ligamentele și musculatura, care sunt în plină formare în primii ani de viață.

Pantofiorii noștri se încadrează în categoria încălțămintei de tip mers desculț, încălțăminte din ce în ce mai populară în rândul părinților care caută alternative sănătoase pentru copiii lor.